Proiectul

Proiectul cultural educational „Un program arhitectural dispărut – Culele din România. Trecut și perspective” – KULE
dr. Florentina Udrea

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu Muzeul Județean "Alexandru Ștefulescu" Gorj, Muzeul Județean "Aurelian Sacerdoțeanu" Vâlcea – Complexul Muzeal Măldărești și Colegiul Național "Spiru Haret" Târgu Jiu, în calitate de parteneri colaborează la proiectul cultural educațional „Un program arhitectural dispărut – Culele din România. Trecut și perspective" – KULE, susținut financiar de Administrația Fondului Cultural Român.

Acest proiect cultural îsi propune, printr-o serie de evenimente, să contribuie la păstrarea şi valorificarea unui program arhitectural specific Tării Românești, parte a unui program de arhitectură est-europeană, din păcate pe cale de dispariție - culele. Proiectul și-a propus realizarea unei expoziții itinerante ce va fi vernisată la Târgu Jiu și Măldărești. Expoziția de la Târgu Jiu va fi vernisată în data de 26 septembrie și se va desfășura între 26 septembrie și 18 octombrie 2013. Vernisajul este urmat de o masă rotundă dedicată culelor, patrimoniului architectural construit în general, la care vor participa reprezentanți ai celor trei parteneri, reprezentanți ai instituțiilor publice – primării, școli, inspectorate școlare, învățământ superior – istorie, patrimoniu, arhitectură, direcții județene de cultură din localitățile unde există cule, dar și proprietari privați ai acestora, acolo unde este cazul, UAR, OAR, mass media, etc. Pe 27 septembrie membrii proiectului, partenerii, în special cel de-al treilea partener - Colegiul Național "Spiru Haret" din Tg. Jiu, vor fi beneficiarii unei excursii de studiu pe teritoriul a trei județe care mai dețin cule astăzi – Mehedinți, Gorj, Vâlcea.

Fiind un proiect destinat educației culturale, păstrării, promovării și valorificării culturale și turistice în data de 30 septembrie 2013 se va realiza unui concurs pe tema patrimoniul arhitectural construit din România, cu precădere a celui din Oltenia (cule, case boierești fortificate, conace, palate, biserici, schituri, mănăstiri, case memoriale etc) cu participarea elevilor de la Colegiului Național "Spiru Haret".

Pe 22 octombrie expoziția va fi vernisată la Complexul Muzeal Măldărești din com. Măldărești, jud. Vâlcea, complex ce aparține de Muzeul Județean "Aurelian Sacerdoțeanu" Vâlcea. Expoziția de la Măldărești se va desfășura între 22 octombrie – 12 noiembrie 2013.

Târgu Jiu și Măldărești au fost alese ca locuri de vernisare ale expoziției în special datorită păstrării în bune condiții și promovării celui mai mare număr de cule-monument istoric din zonă, culele de la Curtișoara: Cornoiu, Tătărăscu și cele de la Măldărești: Greceanu, Duca etc., dar și datorită altor două monumente istorice de importanță națională și universală - Mănăstirea Horezu, monument UNESCO și Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu, opera lui Constantin Brâncuși - ce urmează a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO).

Cula, parte a unui program de arhitectură est-europeană din păcate pe cale de dispariție, este un tip de construcție răspândit în aria Peninsulei Balcanice, la sud de Dunăre, cu precădere în Serbia, Albania, Bulgaria. La nord de Dunăre, el este caracteristic numai zonei învecinate spațiului balcanic, respectiv Olteniei și vestului Munteniei. Termenul derivă de la cuvântul turcesc "kule" care înseamnă turn. Astăzi, înțelesul s-a restrâns la clădirile care, pe lângă însușiri specifice turnurilor, au ca scop principal de a servi ca locuinţă. Cu alte cuvinte, cula este o locuință întărită, în formă de turn, o „locuinţă-cetate".

Valoroase din punct de vedere istoric, social, arhitectural, regional, național, est-european, culele românilor sunt unul din numeroasele exemple în care specificul național se împletește cu influențe caracteristice construcțiilor la popoarele vecine (sârbi, albanezi, bulgari etc). Prezentarea acestui tip arhitectural își propune păstrarea memoriei acestui program de arhitectură pe cale de dispariție și care a a apărut, în funcție de teritoriul în care se găsește și de contextul social-politic al vremii, din cauze de nesiguranță, avînd un caracter defensiv, ca punct de veghe, semnalizare și chiar locuință.

Cula românească este o prelucrare cu accent specific a unui program de arhitectură, cu caracter de apărare pasivă sau activă, specific Balcanilor, care suferă modificări și adaptări proprii zonei noastre, unde nevoia de apărare era mai mult socială, dar trebuiau să facă față și incursiunilor turcești de la sud de Dunăre. Ca urmare, la cula românească, cu două sau trei niveluri, cu plan aproape pătrat, cu pereți de piatră și caramidă, crește ponderea elementelor decorative în detrimentul celor de fortificație. În zonele în care stăpânirea otomană a fost de durată, efectivă, iar tensiunile interne mult mai puternice, aspectul culelor este acela de turn fortificat, așa cum este cazul la Vrața, în Bulgaria. La fel se întâmplă și în Albania, Macedonia sau Grecia. Date certe despre apariţia culelor, la noi, avem începând cu secolul al XVIII-lea. Intervalul în care au fost ridicate culele corespunde, în linii marii, cu cele 40 de domnii fanariote din Țara Românească. Înfăţişarea culelor a fost prefigurată de trăsături ale caselor boiereşti anterioare perioadei fanariote. Pe de altă parte, nu poate fi ignorat aspectul caselor ţărăneşti din aria de răspâdire a culelor, case care au în general un parter înalt şi beci la nivelul solului.

Culele, prin aria lor de răspândire, păstrează "caracterul national". Existenţa foişorului, cerdacului sau prispei la culele din România le deosebeşte pe acestea de culele din Balcani la care aceste spaţii nu există. Foişorul, galeria sau cerdacul mărginit de stâlpi de la etajul superior sunt accente de „specificitate națională" a culei la români. În secolele trecute (XVII-XVIII), aria de răspândire a culelor se întindea şi asupra zonelor de câmpie adiacente, până către Bucureşti, însă, culele din regiunea de şes, mai puţin numeroase de la început, au dispărut mai repede decât celelalte.

            Culele, aflate pe Lista Monumentelor Istorice din România, mai există în judeţele Gorj (8), Vâlcea (5), Argeș (6), în partea de nord a judeţelor Dolj (3) şi Mehedinţi(3), o culă în Teleorman și una în județul Olt. În total, astăzi mai există doar 27 de cule-monument istoric, din care trei sunt ruine (una în jud. Vâlcea, una în Argeș, una în Olt).
            Cele mai cunoscute cule astăzi sunt cele din cadrul Muzeului Arhitecturii Populare Curtişoara Gorj: Cornoiu, Tătărăscu și Complexului Muzeal Măldărești Vâlcea: Greceanu, Duca, dar și cula Bujoreanu din Muzeul Arhitecturii Populare Bujoreni-Vâlcea, cula Tudor Vladimirescu (Șimian, jud. Mehedinți), cula Racovița (Mioveni, jud. Argeș), de altfel cele mai bine păstrate, unele restaurate.

Bibliografie:

· Paul de Alep, în “Călători străini despre Țările Române", Maria-Matilda Alexandrescu, Dersca Bulgaru, vol.VI, Ed. Ştiinţifică și Enciclopedică, București, 1976;

· Iancu Atanasescu, Valeriu Grama, Culele din Oltenia, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1974;

· Ştefan Balş, Vechi locuinţe boiereşti din Gorj, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, anul I, nr. 3-4, Bucureşti, 1954;

· Radu Crețeanu, Culele și casele întărite de pe Valea Motrului, RMM, Bucureşti, 1958

· Radu Crețeanu, Sarmiza Crețeanu, Culele din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1969;

· M. Davidescu, Monumente istorice din Oltenia, Bucureşti, 1964;

· Virgiliu N. Drăghiceanu, Monumentele istorice din Oltenia, BCMI, Anul XXIV, Fasc. 69, Ed. Datina Românescă, Vălenii de Munte, 1931;

· Idem, Monumentele Olteniei, BCMI, Anul XXVI, Fasc. 76, Ed. Datina Românească, Vălenii de Munte, 1933;

· Idem, Monumentele Olteniei, BCMI, Anul XXVII, Fasc. 81, Ed. Datina Românească, Vălenii de Munte, 1934;

· Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii româneşti, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1937;

· Idem, Istoria arhitecturii în România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1965;

· Idem, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Ed. Academiei, Bucureşti, 1982;

· Idem, Arhitectura românească: tipologie, creaţii, creatori, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1986;

· Nicolae Ghika-Budești, Evoluţia arhitecturii în Muntenia și în Oltenia, Noul stil din veacul al XVIII-lea, vol. IV, Bucureşti, 1936;

· Ioan Godea, Culele din România. Tezaur de arhitectură europeană, Editura de Vest, Timişoara, 2006;

· Wilhelm von Janecke, Das Rumanische Bauern - und Bojarenhaus, Ed. Konig Carol - Verlag, Bukarest, 1918;

· Anton Kaindl, Mărturii ale credinţei noastre din Oltenia, Muntenia, Transilvania, Moldova şi Basarabia, în creaţia graficianului elveţian Anton Kaindl, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române , 2013;

· Andrei Pănoiu, Arhitectura tradiţională din zona centrală a Gorjului, MNIR, Bucureşti, 1982;

· Idem, Arhitectura şi sistematizarea rurală în judeţul Mehedinţi (sec. XVIII-XIX), MNIR, Bucureşti, 1983;

· Paul H. Stahl, Vechi case şi biserici de lemn din Muntenia, SCIA , anul X, nr.2, Bucureşti, 1963;

· Idem, Locuinţele ţărăneşti cu două caturi la români, SCIA, Anul IV, nr. 3-4, Ed. Academiei, Bucureşti, 1957;

· Al. Ştefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc, Tg-Jiu, 1904;

· Alexandru Tzigara-Samurcaș, Scrieri despre arta românească, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987;

· Luiza Zamora, Șerban Bonciocat, Cule case boierești fortificate din România, Ediţia a 2-a, București Igloo, 2007;

· Arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului;

· Sit WEB: http://www.patzinakia.com/MONUMENTA/index.html