Cula

Cula, parte a unui program de arhitectură din spațiul cultural est-european, astăzi dispărut, este un tip de construcție răspândit în Peninsula Balcanică, cu precădere în Serbia, Albania și Bulgaria. La nord de Dunăre, în România, este prezent în Oltenia și vestul Munteniei.

Termenul derivă din cuvântul turcesc "kula", care înseamnă turn. În arhitectura românească, definește un anumit tip de locuință fortificată, cu volumetrie simplă și compactă, cu plan pătrat sau dreptunghiular, având două sau trei nivele, cu rol de apărare și de veghe, dar și de locuire.

Culele au apărut în perioada de sfârșit al secolului al XVII-lea și de început al secolului al XVIII-lea, din nevoia de apărare a micii boierimii din mediul rural, pe fondul unei stări de nesiguranță dată de presiunea pașalelor de la sud de Dunăre, în contextul intensificării dominației otomane și a slăbirii autorității de stat. Intervalul în care au fost ridicate culele corespunde, în linii marii, cu cele 40 de domnii fanariote din Țara Românească, dar rolul și înfățișarea lor sunt prefigurate de unele case boiereşti anterioare perioadei fanariote. Cele mai recente cule sunt ridicate la începutul secolului al XIX-lea.

Amplasate în puncte strategice, cu precădere în zonele de deal, în afara localităților, culele formau, în vechime, lanțuri de semnalizare a pericolelor. Aria de răspândire a lor se întindea şi asupra zonelor de câmpie, până aproape de Bucureşti, însă, culele din regiunea de şes, mai puţin numeroase, au dispărut.

Culele sunt construcții cu pereți groși din piatră sau cărămidă, cu ferestre mici și metereze (guri de tragere), cu ușă de acces la nivelul parterului puternic întărită și numeroase ascunzători. Locuirea se realiza la etajele superioare, parterul fiind folosit pentru depozitarea proviziilor. Întotdeauna scara de acces la nivelele superioare este bine protejată, fiind amplasată în interiorul culei.

Împrumutând din arhitectura tradițională românească foișorul, cerdacul sau cursiva situate la ultimul nivel, cu rol de observație dar și de sporire a calității locuirii, cula orientală se "împământenește", după cum spune Grigore Ionescu.

În timp meterezele culelor s-au transformat în fereaste, rolul defensiv s-a diminuat în favoarea celui de locuit. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea unele cule au suferit mari transformări, fiind înglobate în conace boierești, adaptate unor nevoi mai moderne de confort.

În prezent se mai păstrează cule în județele: Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt , Argeș și Teleorman. O parte dintre acestea fiind în uz, în circuit public sau privat, se află într-o stare bună de conservare. Din păcate, unele sunt abandonate, fiind în stare rea sau chiar în pericol de prăbușire. Cule reprezentative, restaurate și corect puse în valoare se află în cadrul complexelor muzeale de la Măldărești și Bujoreni în județul Vâlcea, Curtişoara în județul Gorj și Mioveni în județul Argeș.

Martore ale unor timpuri demult apuse, valoarea lor istorică, socială, arhitecturală dar și identitară transcede vremurilor. Protejându-le și punându-le în valoare, oferim un viitor trecutului nostru.